Nu m-a dat pe spate acest film desi este printre cele mai bune filme ale anului 2010.
E adevarat ca este placut de vizionat si actorii isi fac bine meseria. Cei trei din rolurile principale (Christian Bale, Mark Wahlberg, Amy Adams) par foarte credibili sunt fermecatori.
Totusi scenariul este unul banal si pe care il intalnesti in mai toate filmele, stiind ca la final eroul iese invingator in lupta cu greutatile ce i se ivesc in cale. Destul de asemanator cu "The Wrestler", dar cu siguranta mai bun, mai elaborat, mai placut ochiului si mai valoros artistic.
Foarte amuzanta este prezentarea vietii de familie a celebrului actor, cu o mama impresar cam aiurea (in genul Prodancei de la noi) impreuna cu o turma de surori ratate, grase, urate si nespalate pe post de sugatori de bani din munca boxerului. La care se adauga si fratele drogat si fara cuvant si care da culoare si savoare filmului.
Concluzie e ca desi in principiu e frumusel realizat ca atmosfera si regie, filmul nu are tensiune si e previzibil. Mai mult se pune accent pe latura sentimentala, pe cea de familie, pe legaturile care se creaza in comunitate pentru a sprijini "vedeta" locala si mai putin pe latura sportiva, lucru care spun eu si ma repet, nu e rau, dar e ceea ce ar fi trebuit sa mai apara in film pentru a fi unul foarte bun.
duminică, 16 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu